Cutiuta muzicala

Niciodata nu mi-au placut cutiile muzicale, mi se par sinistre! Si..cred ca stiu de ce nu imi plac; asa arata si viata mea uneori.

In fiecare zi imbracata la fel, fac aceleasi piruete pe aceleasi note muzicale, atat de cunoscute inimii/mintii/sufletului meu incat imi amorteste tot ce mai e in viata din mine. Vad fugitiv totul in timp ce ma invart, ca nici nu am timp sa ma bucur de un peisaj, o melodie, un pas de dans nou, o nota muzicala mai dragalasa sau mai vesela, un zambet sau un motiv bucurie.

Ah…trebuie sa pun capacul si sa nu il mai deschid pana nu o sa fiu gata sa ma desprind de rutina asta din cutia muzicala si sa incep sa dansez pe alte melodii… poate mai lente,ca sa ma bucur de fiecare moment, sau poate mai saltarete, ca sa nu las loc ingrjorarilor si lucrurilor care nu-si au rostul in inima mea…Image 

Trebuie…sa ma opresc.

Advertisements

Timpul n-a tinut niciodata cu noi…

Trebuie sa traim cu aceasta certitudine ca vom imbatrani si ca nu va fi nici frumos, nici bine, nici vesel. Si sa ne spunem ca prezentul e ceea ce conteaza: sa construim acum ceva, cu orice pret, din rasputeri. Sa avem tot timpul in minte caminul de batrani, pentru a ne depasi in fiecare zi, facand ziua nepieritoare. Sa urcam pas cu pas Everestul nostru personal si s-o facem in asa fel incat fiecare pas sa fie un pic de eternitate.

Viitorul la asta serveste: la a construi prezentul cu adevarate proiecte concepute de fiinte in viata.

(M.B. Eleganta ariciului)

de ce beau ceai

tea

“Afara, lumea urla sau doarme, razboaie se incing, oamenii traiesc si mor, pier natiuni, se ivesc altele, care curand vor fi inghitite, si, in tot acest zgomot, in toata aceasta furie, in aceste eruptii si aceste resacuri, in timp ce lumea merge inainte, se inflacareaza, se sfasie si renaste, freamata viata umana.

Atunci, sa bem o ceasca de ceai

Ca si Okakura Kskuzo, autorul “Cartii ceaiului”, pe care il mahnea invazia triburilor mongole din secolul al XIII-lea, nu pentru ca adusese moarte si jale, ci pentru ca-l distrusese, printre roadele culturii Song, pe cel mai pretios, arta ceaiului, stiu ca nu-i vorba de o bautura minora. Cand devine ritual, ea constituie esenta aptitudinii de a vedea maretia in lucrurile marunte. Unde se afla frumusetea? In lucrurile marunte care, fara a avea nicio pretentie, stiu sa incrusteze in clipa o gema de infinit?Ritualul ceaiului, aceasta reinnoire precisa a acelorasi gesturi si aceleiasi degustari, aceasta cale de-a accede la senzatii simple,autentice,rafinate, aceasta licenta acordata fiecaruia, cu minima cheltuiala, de a deveni un aristrocat al gustului, fiindca ceaiul este bautura bogatilor la fel cum este si cea a saracilor, ritualul ceaiului, asadar, are aceasta virtute extrardinara de a introduce absurditatea vietii noastre o bresa de armonie senina. Da, universul conspira la desertaciune, sufletele pierdute jelesc frumusetea, insignifianta ne impresoara. Atunci, sa bem o ceasca de ceai. Tacerea se lasa, se aude vantul care sufla afara, frunzele toamnei fosnesc si-si iau zborul, motanul doarme intr-o lumina calda. Si, in fiecare inghititura, se subliniaza timpul.”

Eleganta ariciului, Muriel Barbery

life is sweet

C.S. Lewis’s Screwtape Letters depicts a senior devil who is training a junior devil to intercept a man on the verge of becoming a Christian. The young devil is to deter the man from God, or “the Enemy.” The junior devil tries his best to distract his subject, but after a few weeks returns unsuccessful. The frustrated young devil cannot explain what went wrong, but notes that the man did two simple things each day. Every morning he would get up and go for a long walk, thoroughly enjoying the air, the scenery, and all in all, the walk itself. Then every evening, at then end of his day, the man would curl up with a good book, thoroughly delighting in that book, the reading, the time itself. To this, the senior devil notes sharply: “This is where you went horribly wrong! You should have put it into his mind that he had to get up in the morning and take that walk for the sake of exercise. It would have become drudgery to him. And you should have gotten him to read the book so that he could quote it to somebody else. It would have become equally uninspiring. You allowed him to enjoy such pure pleasure that the Enemy’s voice became more audible within those experiences. That is where you went wrong.”

 

What Lewis calls “pure pleasure” is something that often eludes us. Enjoying the current moment for what it is and for all that it offers is easier said than done—particularly in a world where the making and marketing of “desire” is meant to keep us perpetually un-satisfied. Lewis recognizes both the difficulty and the depth of simple enjoyment, an almost sacred quality which brings us within the reach of God’s voice.

 

The concluding words of the apostle Paul to the Philippian Church speak of a similar mystery. “Finally, beloved, whatever is true, whatever is honorable, whatever is just, whatever is pure, whatever is pleasing, whatever is commendable, if there is any excellence and if there is anything worthy of praise, think about these things….And the God of peace will be with you.”(1) The Christian imagination is filled with the countercultural hope of a far different desire than the ravenous, unsatisfiable appetite for more. How often do marketers encourage delight as an end in itself? How often do manufacturers claim that we can desire what we already have?

An opening proclamation in many liturgical Christian worship services is that God is the maker of all things, the sheer hope of which calls us to worship. There are times when we are given the mind to truly seize this, where simple enjoyments of truth, of beauty, of excellence whisper of the great mystery that a good God is intimately with us.

Now consider an explanation in stark contrast to the words of Lewis, Paul, and Christian liturgies. “It’s hard for me to enjoy anything because I’m aware how transient things are,” said Woody Allen. “Yes, there are times when you think, ‘My God, life is sweet, it’s nice,’ and thoughts of mortality are in abeyance. You know, watching the Marx Brothers or a Knicks game or listening to great jazz, you get a great feeling of ecstasy… But then it passes, and the dark reality of life starts to creep back in.”(2)

 

We find in this life undeniable glimpses of sweetness, as Allen describes, glimpses and feelings that tell us there is something wonderful about life itself, something profound, something worth our enjoyment in and of itself. Sometimes these moments come crashing like intoxicating waves over us, other times like good secrets that have crept up on us. But how do you interpret these moments of delight? If life itself is meaningless, quite logically, as Allen concluded, such moments are merely trivial and fleeting interruptions of that dark reality. And sadly, even the sweetest moments then become something like cruel tricks played on us by life itself.

 

The Christian poses a different means of imagining and participating in the world. Truly, there is much that is bad and seemingly meaningless in the universe; King Solomon called it a meaningless chasing after the wind. Certainly, the world is full of those who point this out as reason for unbelief. But instead, the Christian acknowledges that this is a good world that has gone terribly wrong. It is a good world with palpable memories of what should have been. In this, our moments of wonder are exactly that, moments of wonder, experiences of what was and is and should be, visions of God’s presence among us, rich longings for redemption and what will one day be completely so. This is the startling mystery Christ whispers to us in our delights and voices loudly in our desires of what we already possess and yet desire more: This abundant life of which you have thus far only seen glimpses, will indeed, be fully yours.

Indrazneste

Pentru evrei, era un semn de mare maturitate spirituala daca dadeai bani saracilor, asa ca cersetorii se asezau foarte strategic in locuri cat mai publice ca sa isi asigure si ei un venit. Intr-o zi Petru si Ioan veneau la templu si langa poarta era un olog din nastere, in varsta de 40 de ani. Acesta s-a gandit ca nu o sa il refuze in public asa ca a cerut un banut. Petru s-a uitat la el si i-a spus ca aur sau argint nu are,dar in numele lui Isus l-a ridicat si l-a facut din nou sanatos. (si toata povestea o gasiti in Faptele Apostolilor capitolul 3)

Si m-am gandit la mine, ca m-am obisnuit sa astept sau sa fac lucruri marunte si sa cer putin si ma multumesc cu putin si parca nici nu indraznesc sa ma rog pentru lucruri mai marete. Cred ca am fost facuti pentru mai mult decat atat, cred ca suntem ambasadori si reprezentati ai lui Dumnezeu sa fim transformati si sa ne iesim in zona de comfort pentru ca atunci cand dam mai mult decat credem ca putem, vom fi binecuvantati mai mult decat meritam si vom ajunge pe inaltimi la care nici nu visam. Asa ca indrazniti…” tot ce veti cere cu credinta, prin rugaciune, veti primi” (matei 21.22)

 

beauty is in the eye of the beholder

 tumblr_lxrwqrqkWB1ql915ro1_500

We pray for blessings
We pray for peace
Comfort for family, protection while we sleep
We pray for healing, for prosperity
We pray for Your mighty hand to ease our suffering
All the while, You hear each spoken need
Yet love us way too much to give us lesser things

‘Cause what if Your blessings come through raindrops
What if Your healing comes through tears
What if a thousand sleepless nights
Are what it takes to know You’re near
What if trials of this life are Your mercies in disguise

We pray for wisdom Your voice to hear
And we cry in anger when we cannot feel You near
We doubt Your goodness, we doubt Your love
As if every promise from Your Word is not enough
All the while, You hear each desperate plea
And long that we have faith to believe

When friends betray us
When darkness seems to win
We know that pain reminds this heart
That this is not, this is not our home

And what if a thousand sleepless nights
Are what it takes to know You’re near
What if my greatest disappointments
Or the aching of this life
Is the revealing of a greater thirst this world can’t satisfy
And what if trials of this life
The rain, the storms, the hardest nights
Are Your mercies in disguise

99

Cand spun ca Dumnezeu  e drept, inevitabil, ma gandesc si la toate calamitatile naturale ce omoara oameni nevinovati si la necazurile care par sa nu aiba o cauza intemeiata; dar reiau versetul in care-I este proclamata dreptatea  pentru a-mi umple inima de pace.

Da, Dumnezeu e drept, mai drept decat am merita si cand spun asta ma refer la toate promisiunile lui care se implinesc in ciuda devierii noastre de la Drum. Dumnezeu binecuvinteaza si rasplateste orice efort minim de-al nostru de-a ne apropia de el si orice intentie este insutit recompensata si in dreptatea Lui, nu se manie pe cat am merita.

El este vrednic de toata lauda nu pentru ce a facut, ci pentru ce este : Imparat, Inaltat peste popoare, Mare si Infricosat, Sfant, Drept, Judecator, Ascultator, Iertator!

Psalmul 99. 1Domnul împărățește: popoarele tremură; El șade pe heruvimi: pământul se clatină. 2Domnul este mare în Sion și înălțat peste toate popoarele. 3Să laude oamenii Numele Tău cel mare și înfricoșat, căci este sfânt! 4Să laude oamenii tăria împăratului, căci iubește dreptatea! Tu întărești dreptatea, Tu faci dreptate și judecată în Iacov. 5Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și închinați-vă înaintea așternutului picioarelor Lui, căci este sfânt! 6Moise și Aaron, dintre preoții Lui, și Samuel, dintre cei ce chemau Numele Lui, au chemat pe Domnul, și El i-a ascultat. 7El le-a vorbit din stâlpul de nor; ei au păzit poruncile Lui și Legea pe care le-a dat-o El. 8Doamne Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat; ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător, dar i-ai pedepsit pentru greșelile lor. 9Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și închinați-vă pe muntele Lui cel sfânt! Căci Domnul Dumnezeul nostru este sfânt!